Edgar Allan Poe: Complete Tales and Poems (Amazing Values)

Product Information

Ceea ce am remarcat la Poe, în toate scrierile în care naratorul înfăptuieşte o crimă, e dorinţa lui de a tăia cadavrul în bucăţi şi a-l îngropa sub podea sau în perete.

Though it is impossible to name the most favourite tale now I remember when I read his stories first time in my childhood somehow I was hypnotized most by The Cask of Amontillado, probably because the festive atmosphere turns into the perfectly sinister one so unexpectedly. incipitul scrierii, Poe insistă asupra relaţiei dintre fizică şi metafizică (şi asupra înclinaţiei oamenilor de a o explica pe ce-a de-a doua cu ajutorul principiilor celei dintâi), urmând ca apoi să înfăţişeze o lume în care metafizica (corelată cu divinitatea) să se arate că ceva ce nu poate fi explicat, dar care cere a fi simţit… Nuvela, structurată în două planuri narative -unul de tip ramă, iar celălalt funciarmente subiectiv- prezintă, în incipit, câteva cazuri din presă internaţională a secolului XIX de "îngropaţi de vii". A două parte prezintă subiectiv o experienţă a personajului-narator, suferind de catalepsie ("În tot ceea ce îndurăm nu era nicio suferinţă fizică, dar, în schimb, o durere morală fără seamăn. [...] Nu vorbeam decât de viermi, morminte şi epitafuri"). Despre Poe nu mai are rost să se spună că e sumbru, însă această scriere depăşeşte limitele admise (stiu ca literatura nu are niciun fel de limite). Povestirea, cu nuanţă mitologică, are un iz din descrierea biblică (de factură iudaică):The Spectacles": 2.5 - read 2/27/2022. It was a'ight until the mistaken, but then turns out it was a joke and didn't happen, incest because the protagonist can't see worth shit... I love Poe's writing. He's a voice that edges at times on madness (The Fall of the House of Usher) and sometimes IS the voice of madness (The Tell Tail Heart). Unlike the madness we find in H.P.Lovecraft Poe writes the actual man's madness. The madness of revenge for what may be a real or imagined slight (The Cask of Amontillado) or the madness of obsession (The Premature Burial). Then again the madness may be in the situation or the act that the protagonist has to deal with. Here Poe originates the detective story (The Murders in the Rue Morgue) and his detective C. Auguste Dupin reappears later (in The Mystery of Marie Rogêt). Poe originated plots and plot points that were used and reused across the years (The Purloined Letter). Era pe vremuri un fel de obicei să-ţi baţi joc de aşa-numitele iubiri fulgerătoare. Dar oamenii, atât cei ce cugetă, cât şi cei ce simt adânc şi cu putere, le-au luat întotdeauna apărarea. Într-adevăr, datorită noilor descoperiri în aşa-numitul magnetism etic sau estetica magnetică, pare că sentimentele umane cele mai fireşti şi, prin urmare, cele mai adevărate şi mai puternice, sunt acelea care-ţi încolţesc în suflet ca printr-un fluid de simpatie spontană, că -într-un cuvânt- legăturile sufleteşti cele mai nobile şi mai trainice să fie acelea ce s-au născut dintr-o singură privire." Mă gândesc adesea dacă nu cumva stările oamenilor, cele negative adică, nu sunt nimic altceva decât o rană care sângerează latent. Ştiu eu?! Ceea ce citim, ceea ce vedem, ceea ce auzim (şi nu dăm importantă)... Cred că toate acestea sunt o sămânţa în sufletul nostru, o sămânţa plantată la voia ei şi care încolţeşte în timp. Nu mă pasionează problema fatalismului de ordin supranatural (nu cel în stilul lui Poe), însă citind seria asta de scrieri mă simt că un om în alb-negru, iar tot ce este în jurul meu deprinde aceeaşi culoare. In truth, while that virtue which consists in the mere avoidance of vice appeals directly to the understanding, and can thus be circumscribed in rule, the loftier virtue, which flames in creation, can be apprehended in its results alone. Rule applies but to the merits of denial - to the excellences which refrain. Beyond these, the critical art can but suggest.”

My rating for this collection may seem harsh, but let me explain... When Poe is good, he is GREAT. But when he is not... it is torture and absolutely unbearable at times. I have zero intention of revisiting about 75% of this collection. In comparison, I'm pretty sure I would be happy to revisit the majority of Lovecraft tales at some point in the future. A lot of readers will compare the two, but for me, when comparing their complete bodies of work, there is no competition. It is reported that Poe's mood swings and grandiose opinion of himself could render him insufferable to others. In life, he seems more like the dinner guest that you hope is placed at the far end of the table so that you may hear his comments, but not become his target. E obişnuitul efect al coincidenţelor de acest fel, mintea se străduieşte să găsească un raport, o legătură de cauză şi efect şi, nefiind în stare să o facă, e izbită vremelnic de un fel de paralizie." Then we come to a masterpiece-The Purloined Letter. Poe lays the groundwork for every ratiocination plot to come. How I could be such a Holmes fan and have never read this story is beyond me. I should be ashamed.I was surprised by what I found in here. Poe was slightly different to what I thought. He is very much shrouded in shadow and the macabre, at least, his more successful stories and poems were. But there were also some very basic stories in here, some that felt like they weren’t even written by the same person. For every great piece of literature, there were two mediocre ones. I disliked the crime stories in particular. The best ones, for me, were the ones where the narrator laments a lost love on the cusp of insanity: these stories were simply beautiful. There are a few techniques that Poe really works with that help make his stories so unsettling or successful. Poe was a believer in what has been termed Poe’s Single Effect Theory, which is drawn from his review of Nathaniel Hawthorne’s Twice-Told Tales:

Mi-a plăcut la nebunie! De foarte mult timp n-am mai evadat din realitate, intermediat fiind de o operă, aşa cum am făcut-o citind "Crimele din Rue Morgue". Desigur că multe sunt scrierile care intermediază o "evadare din realitate", însă aceasta nu e una oarecare: pe lângă evadarea din realitate, are acea aură stoică, descrie un spirit analitic parizian al secolului XIX: "Însuşirile minţii noastre, pe care le denumim analitice, nu prea sunt făcute pentru a fi supuse analizei."

Similar Items

Nici n-am apucat să mă acomodez cu introducerea că am rămas surprins de ideea mistico-filosofică din final. I was aware that Poe specialised in mystery stories and that he had more or less invented the genre of detective fiction. What I didn’t know was that he also wrote relatively self-consciously in a metafictional sense. Not only did he invent a manner of writing, but he explained fairly insightfully what he was trying to accomplish, so that others could follow in his footsteps. Poe continues into the realm of horror in “The Premature Burial”. Again, the narrator recites numerous real-life examples of such events to add to the veracity of his tale, before admitting that this event actually happened to him: